Back

Ploiectul deciziei etapei de incadrare pentru proiectul Modernizarea instalatie preparare pasta – Sectie Productie Hartie Igienico-Sanitara - titular - S.C. VRANCART S.A.

Decizia  etapei de încadrare ( PROIECT)

Nr. 10839 din 16.11.2017

 

Ca urmare a solicitării de emitere a acordului de mediu adresata de VRANCART SA, cu sediul in Adjud, str. Ecaterina Teodoroiu nr. 17, jud. Vrancea , înregistrată la Agenţia Pentru Protecţia Mediului Vrancea cu nr. 8956 din 21.09.2017 , în baza Hotărârii Guvernului nr. 445/2009 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului şi a O.U.G. nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, cu modificările şi completările ulterioare, Agenţia Pentru Protecţia Mediului Vrancea decide, ca urmare a consultărilor desfăşurate în cadrul şedinţei Comisiei de Analiza Tehnica din data de 16.11.2017 că proiectul : “ Modernizarea instalatie preparare pasta – Sectie Productie Hartie Igienico-Sanitara ” , propus a fi amplasat in municipiul Adjud, str. Ecaterina Teodoroiu nr. 17, jud.Vrancea , nu se supune evaluării impactului asupra mediului şi nu se supune evaluării adecvate.

 

Justificarea prezentei decizii:

I. Motivele care au stat la baza luării deciziei etapei de încadrare în procedura de evaluare a impactului asupra mediului sunt următoarele:

a)- proiectul se încadrează în prevederile H.G. nr. 445/2009, Anexa nr.2, pct. 13 a

b)Caracteristicile proiectului :

        b1)Mărimea proiectului :

     Scopul investiţiei este  creşterea eficienţei economico – financiare a societăţii la fabricarea hârtiei igienico-sanitare prin îmbunătățirea calității pastei de maculatură, cu  efecte în creșterea calității  produsului finit.

    Obiectivul general al investiției este  modernizarea instalației de preparare pastă la instalația de fabricare a hârtiei igienico-sanitare, pentru  îmbunătățirea eficienței operației de sortare / eliminare  a materialelor nefibroase (nepapetare), din compoziția pastei de maculatură.

Prin acest proiect de modernizare a instalației de preparare pastă la instalația de fabricare a hârtiei igienico-sanitare,  se prevede înlocuirea modulelor existente de sortare grosieră și sortare fină a pastei de maculatură cu echipamente mai performante pentru eliminarea impurităților și materialelor nefibroase. Modulele existente de sortare grosieră și sortare fină a pastei de maculatură sunt reprezentate de sortizoarele cu găuri reper E2001 și E2002, sortizoarele cu fante reper E 2003 și E2004, precum și sortizorul de refuzuri Omega Screen reper E2005.

 

Pentru modernizarea instalației se vor realiza următoarele lucrări:

  • Montarea unui utilaj de sortare grosieră ”Dumping Poire” pentru separarea contaminanților grosieri din pasta de maculatură, care va înlocui modulul de sortare grosieră existent, format din două sortizoare cu găuri, reper E 2001 și E2002;
  • Montarea unui utilaj de sortare fină tip ”ScreenOne”, care va înlocui modulul de sortare fină existent, format din două sortizoare cu fante, reper E2003 și E2004; sortizorul ScreenOne este mai compact și include trei trepte de sortare;
  • Instalarea unui rotor nou cu diametrul de 320 mm la pompa P2101, montată la rezervorul existent reper CU2071, care va alimenta sortizorul ”Dumping Poire”;
  • Instalarea unui nou rotor de diametru 330 mm la pompa P2102, montată la rezervorul existent reper CU2072, care va stoca acceptul de la ”Dumping Poire”;
  • Înlocuirea motorului de acționare al pompei P2102 de 37 kW/1500 rpm, pentru creșterea debitului de pasta la operația de sortare;
  • Instalarea unei cutii de nivel constant pe circuitul de accept al sortizorului „Dumping Poire„;
  • Montarea unei prese cu șnec (Screw Press), care va realiza operația de compactare şi deshidratare a refuzurilor rezultate de la cele două trepte de sortare (sortarea grosieră și sortarea fină);
  • Adaptarea  traseelor de pasta în conformitate cu noua configurație a operației de sortare     ( Conducte, armături, aparatură de masură și control).

Noua investiţie se va realiza în clădirea existentă de preparare a maculaturii,  situată  în incinta principală a VRANCART, aflată în proprietatea VRANCART  S.A. Adjud.

 

Prin modernizarea instalației de preparare pastă, nu se modifică capacitatea instalației de preparare a pastei, sortimentația de fabricație rămâne neschimbată, dar calitatea produselor se îmbunătățește.

 

Softul pentru modernizarea instalației de preparare pastă la fabricarea hârtiei igienico-sanitare este realizat de firma Siemens, după datele furnizate de firma KADANT. Partea electrică și AMA vor fi realizate de către personalul Electro-AMA Vrancart (respectiv cablaje, montare senzori, vane automate, regulator de consistență, tablouri electro-AMA) pe baza documentației furnizate de firma KADANT.

 

Descrierea sistemului constructiv al construcțiilor existente și propuse

Realizarea proiectului nu presupune obținerea Autorizației de construire conform Legii nr.50/1991. Proiectul se amplasează în clădire existentă, iar prin natura lucrărilor nu se modifică structura de rezistență și nici aspectul arhitectural al construcțiilor.

Caracteristici tehnico- constructive  ale halei  de preprare pastă maculatură, unde se prevede amplasarea noilor utilaje și echipamente:

- Suprafaţa construită : Sc = 1008 mp

- Regim de înălţime : parter +1 etaj

- Fundaţii : pahar + continue

- Planşeu din elemente din beton armat monolit

- Acoperiş tip terasă din grinzi prefabricate şi elemente ECP 12x1,5  şi hidroizolaţie

- Închideri perimetrale din panouri prefabricate tristrat şi tâmplărie metalică

- Înălţime parter = 6 m ; înălţime etaj = 5,0 m

- Pardoseli din mozaic

- Căi de acces : 2

  

În zona amplasamentului există facilităţi pentru asigurarea tuturor utilităţilor, constând în linii electrice aeriene, conductă magistrală de gaze naturale, surse  de apă, iar râul Siret  constituie emisarul pentru apele uzate.

Lucrările de modernizare a instalației de preparare pastă  constau în principal din lucrări de construcții-montaj de modernizare / înlocuire a unor utilaje existente, sau a unor componente a utilajelor existente și de refacere a fundațiilor utilajelor care se înlocuiesc.   Impactul asupra solului  va fi local (doar pe terenul societății) și temporar, pe perioada de execuție a proiectului.

 

În execuția construcțiilor noi prevăzute a fi realizate pe amplasament se vor parcurge următoarele etape:

  • organizarea de șantier;
  • executarea lucrarilor de cofrare in vederea turnarii betonului armat;
  • turnarea betonului de egalizare;
  • turnarea betonului de fundare;
  • montarea utilajelor/ echipamentelor și instalatiilor noi pentru asigurarea functionarii instalatiiilor;
  • montarea diferitelor confectii metalice;
  • executia finisajelor interioare;
  • recepţia finală;
  • faza de funcţionare şi întreţinere.

Localizarea organizării de şantier: în clădire existentă, în incinta industrială aparținând

VRANCART Adjud  si va fi amenajata astfel incat sa asigure facilitatile de baza conform

prevederilor Legii nr. 50/1991 privind autorizarea lucrărilor de construcţii, cu modificările si

completările ulterioare.

b2)Cumularea cu alte proiecte : pe amplasament se desfasoara activitatea de productie de hartie pentru carton, de carton ondulat si de hartie igienico-sanitara, activitate ce intra sub incidenta, Anexei 1 din  Legea nr. 278 / 2013 privind emisiile industriale :

  • Pct. 6.1 , lit.b –  producerea in instalatii industriale de hartie sau carton cu  o

 capacitate de productie de peste 20 tone / zi ,

  • Pct. 5.3 , lit. a – eliminarea deseurilor nepericuloase cu o capacitate de peste  50

 tone / zi .

b3)Utilizarea resurselor naturale :  nu este cazul.

b4)Producţia de deşeuri :

În perioada de construire:

  • Deșeurile de ambalaje și deșeurile menajere sau asimilabile rezultate se vor colecta în containere tip pubelă, care vor fi eliminate periodic pe bază de contract cu firme specializate;
  • Deşeurile industriale reciclabile rezultate in perioada lucrărilor de construcţii  (metalice ,

         DEE etc.) vor fi colectate /stocate temporar pe tipuri, in recipiente speciale, in vederea    

          valorificării prin societati autorizate specializate;

În perioada de funcţionare:

Evidenţa deşeurilor care rezultă din activităţile societăţii, se face de titular în conformitate cu prevederile H.G.856/2002, prin evidenţe la locul de producere, precum şi prin raportarea cantităţilor generate/valorificate la organele abilitate.

b5)Emisiile poluante , inclusiv zgomotul si alte surse de disconfort : Emisiile poluante vor fi locale, in zonele de lucru, pe perioada executarii lucrarilor si vor fi generate cu precadere ca urmare a activitatilor mijloacelor de transport si utilajelor folosite in perioada de realizare a proiectului.

Emisiile poluante, inclusiv zgomotul provenite din surse din perioada de executie a proiectului vor fi reduse prin utilizarea de utilaje si echipamente adecvate.

Se vor respecta prevederile si limitele SR 10009/2017- Acustica –Limite admisibile ale nivelului de zgomot din mediul ambiant.

b6)Riscul de accident , ţinându-se seama in special de substanţele si tehnologiile utilizate : nu se vor utiliza materiale cu risc pentru om/mediu si titularul de proiect/constructorul va lua masuri in vederea prevenirii accidentelor.

c)Localizarea proiectelor :

 c1) Utilizarea existenta a terenului : lucrarile se realizeaza intr-o hala existenta aflata pe platforma VRANCART SA  Adjud.

c2) Relativa abundenta a resurselor naturale din zona , calitatea si capacitatea regenerativa a acestora : nu este cazul ,

 c3)  Capacitatea de absorbţie a mediului , cu atenţie deosebita pentru ;

       a) zonele umede ; nu este cazul ,

       b) zonele costiere : nu este cazul ,

       c) zonele montane si împădurite : nu este cazul ,

       d) parcurile si rezervaţiile naturale : nu este cazul ,

       e) ariile clasificate sau zonele protejate prin legislaţia in vigoare , cum sunt : zone de  

       protecţie a faunei piscicole naturale si bazine piscicole amenajate : nu este cazul.

       f) zonele de protecţie speciala, mai ales cele desemnate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, cu modificările şi completările ulterioare, zonele prevăzute prin Legea nr. 5/2000 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional - Secţiunea a III-a – zone protejate, zonele de protecţie instituite conform prevederilor Legii apelor nr. 107/1996, cu modificările şi completările ulterioare, şi Hotărârea Guvernului nr. 930/2005 pentru aprobarea Normelor speciale privind caracterul şi mărimea zonelor de protecţie sanitară şi hidrogeologică : nu este amplasat in arie protejata .

       g) ariile in care standardele de calitate a mediului stabilite de legislaţie au fost deja

       depăşite : nu este cazul ,

       h) ariile dens populate : nu este cazul.

       i) peisaje cu semnificaţie istorica , culturala si arheologica : nu este cazul

d)Caracteristicile impactului potenţial :

 d1) Extinderea impactului  : aria geografica si numărul de persoane afectate : impactul este    

 local, cu durata limitata, numai in zona frontului de lucru si  nu va schimba functiunea zonelor     

 invecinate  ,

 d2) Natura transfrontaliera a impactului : nu este cazul ,

 d3) Mărimea si complexitatea impactului : in perioada de execuţie a proiectului

  impactul asupra factorilor de mediu va fi nesemnificativ sau minim daca se vor respecta

  masurile privind protecţia factorilor de mediu impuse prin proiect ( prezentate in

  memoriul tehnic) ,

       d4) Probabilitatea impactului : redusa pe timpul realizarii proiectului,

       d5) Durata , frecventa si reversibilitatea impactului : In perioada de executie a proiectului   

  impactul asupra factorilor de mediu va fi temporar si reversibil .

II. Condiţiile de realizare a proiectului :

- Investiţia se va realiza cu respectarea proiectului si a legislaţiei de mediu in vigoare.

- La executarea lucrărilor, se vor respecta normele sanitare, PSI, de protecţia muncii  .

      - In perioada de execuţie a lucrărilor vor fi stabilite zone de parcare a autovehiculelor si

      utilajelor utilizate in incinta proprietatii titularului.

    - Se interzic lucrările de întreţinere si reparaţii la utilajele si mijloacele de transport in cadrul  

    obiectivului de investiţii (acestea se vor realiza numai prin unitati de specialitate autorizate).

- Managementul deşeurilor generate de lucrările de construcţii va fi in conformitate cu legislaţia specifica de mediu  si va fi in responsabilitatea titularului de proiect cat si a operatorului care realizează lucrările .

- Se vor realiza spatii special amenajate pentru colectarea selectiva a tuturor categoriilor de deşeuri produse ( deşeuri inerte din demolări, deşeuri de ambalaje, deşeuri metalice etc.), in conformitate cu prevederile Legii nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor .

- Se interzice depozitarea materialelor de construcţii si a deşeurilor rezultate in spatii neamenajate in acest scop.

- Se interzice depozitarea materialelor de construcţii si a deşeurilor de orice natura in afara proprietatii titularului de proiect.

-  Se vor respecta prevederile HG nr. 1756/2006 privind limitarea nivelului emisiilor de zgomot in mediu produs de echipamente destinate utilizării in exteriorul clădirilor.

- Se vor verifica periodic utilajele si mijloacele de transport in ceea ce priveşte nivelul de emisii de monoxid de carbon si a altor gaze de eşapament si punerea in funcţiune numai după remedierea eventualelor defecţiuni.

-Investiţia va respecta strict proiectul si masurile de protecţie a mediului prevăzute de proiect,

in scopul reducerii la minim a impactului asupra factorilor de mediu.

  • Se vor lua masuri specifice de protecţie a mediului pe perioada realizării proiectului de

investiţii (împrejmuire cu panouri, recipiente de colectare a deşeurilor, etc.).

  • Se vor lua masuri pentru evitarea poluării accidentale a factorilor de mediu pe toata durata

execuţiei lucrărilor.

  • Deşeurile rezultate in urma lucrărilor de construcţii vor fi colectate / stocate temporar in

containere metalice acoperite sau pe platforme de depozitare temporara si transportate la o platforma de deşeuri inerte autorizata, transportul acestor tipuri de deşeuri se va face de către o societate specializata autorizata cu respectarea prevederilor HG nr. 1061/2008 privind transportul deşeurilor periculoase si nepericuloase pe teritoriul României.

  • Deşeurile industriale reciclabile rezultate in perioada lucrărilor de construcţii  (metalice ,

hârtie - carton, plastic – PET etc.) vor fi colectate /stocate temporar pe tipuri, in recipiente speciale, in vederea valorificării prin societati autorizate specializate.

  • Deşeurile menajere generate in perioada lucrărilor de construcţii vor fi colectate / stocate

temporar in pubele cu capac si eliminate prin firme de salubrizare autorizate.

  • Se interzice utilizarea materialelor cu risc ecologic imediat sau in timp.
  • Se vor evita pierderile de carburanţi sau lubrefianţi la staţionarea utilajelor; astfel toate

utilajele vor fi atent verificate.

  • Evitarea pierderilor de materiale si substanţe cu potenţial poluant in vederea eliminării

poluării accidentale a apelor de suprafaţa si a apelor subterane.

-Organizarea de şantier va ocupa fi amenajata astfel incat sa asigure facilitatile de baza conform prevederilor Legii nr. 50/1991 privind autorizarea lucrărilor de construcţii, cu modificările si completările ulterioare

-Organizarea de santier pentru lucrarile prevazute prin proiect va respecta obligatoriu masurile specifice pentru reducerea si/sau eliminarea efectelor generate de acestea asupra sanatatii umane si mediului inconjurator. Se vor avea in vedere: imprejmuirea corespunzatoare a zonelor de lucru, montarea de avertizoare, etc.

  • In cazul unui incident sau accident care ar putea afecta semnificativ mediul se va instiinta imediat APM Vrancea si GNM-CJ Vrancea.

-   Prezentul act nu se refera la partea de rezistenta si stabilitate a lucrărilor de investiţii.

-  Prezentul act nu exonerează de răspundere proiectantul si constructorul in cazul producerii unor accidente in timpul execuţiei lucrărilor sau exploatării acestora .

-   Prezentul act este valabil pe toată perioada punerii în aplicare a proiectului.

-  Titularul proiectului are obligaţia de a notifica in scris autoritatea competenta pentru protecţia mediului despre orice modificare sau extindere a proiectului survenita după emiterea deciziei etapei de încadrare iar APM Vrancea va aplica in mod corespunzător, in aceasta situaţie prevederile art.22 alin.(3) din HG nr.445/2009.

- Nerespectarea prevederilor deciziei APM Vrancea atrage suspendarea şi anularea acestuia, după caz.

-  La finalizarea proiectului, dupa ce autoritatea competenta pentru protecţia mediului va efectua un control de specialitate pentru verificarea respectării prevederilor deciziei etapei de încadrare , se  va solicita revizuirea autorizatiei integrate de mediu ( conform prevederilor Legii nr. 278/2013 privind emisiile industriale).

Pe toata durata realizării si funcţionarii obiectivului se vor respecta următoarele prevederi legale :

  • O.U.G. nr. 195 / 2005 privind protecţia mediului cu modificarile, completarile si aprobarile ulterioare ;
  • Legea nr.278/2013 privind emisiile industriale
  • SR 10009 / 2017 Acustica. Limite admisibile ale nivelului de zgomot din mediul ambiant;
  • Legea nr. 104/2011 privind calitatea aerului înconjurător;
  • Legea nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor;
  • HG nr. 1061/2008 privind transportul deşeurilor periculoase si nepericuloase pe teritoriul României.
  • Hotărârea de Guvern 235/2007 (M.O. 199 / 22.03.2007), privind gestionarea uleiurilor uzate
  • Ordinului MMP nr. 794/2012 privind Procedura de raportare a datelor referitoare la ambalaje si deşeuri de ambalaje ;
  • Ordinul M.A.P.P.M. 756 / 1997 (a valorilor de referinţă pentru urme de elemente chimice în soluri prin punctele de măsurare indicate de inspectorul de control) si M.O.303 / 06.11.1997, pentru aprobarea Reglementarii privind  evaluarea poluării mediului; 
  • Hotărârea de Guvern nr. 352 / 21.04.2005 privind modificarea si completarea H.G. 188 / 2002 pentru aprobarea unor norme privind condiţiile de descărcare in mediul acvatic a apelor uzate;
  • Ordinul Ministerului Sanatatii nr. 119/2014 pentru aprobarea normelor de igiena si sanatate publica privind mediul de viata si al populatiei .
  • OUG nr. 68/2007 privind răspunderea de mediu cu referire la prevenirea si repararea prejudiciului asupra mediului aprobata prin Legea nr. 19/2008 modificata si completata cu OUG nr. 15/2009.
  • Legea 86 / 10.05.2000 (M.O.244 / 22.05.2000) pentru ratificarea Convenţiei privind accesul la informaţie, participarea publicului la luarea deciziei si accesul la justiţie in probleme de mediu, semnata la Arhus la 25.01.2005.

- Prezenta decizie poate fi contestată în conformitate cu prevederile H.G. nr. 445/2009 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului şi ale Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.