Back

Proiectul deciziei etapei de incadrare pentru proiectul Construire centru medical, comuna Mera, județul Vrancea - titular - U.A.T. COMUNA MERA

DECIZIA ETAPEI DE ÎNCADRARE - proiect

 Din data de 17.11.2017

 Ca urmare a solicitării de emitere a acordului de mediu adresate de U.A.T. COMUNA MERA din com. Mera, sat Mera, jud. Vrancea, înregistrată la Agenția pentru Protecția Mediului Vrancea cu nr. 10266 / 26.10.2017, în baza Hotărârii Guvernului nr. 445/2009 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, cu modificările şi completările ulterioare, Agenția pentru Protecția Mediului Vrancea decide, ca urmare a consultărilor desfăşurate în cadrul şedinţei Comisiei de Analiză Tehnică din data de 16.11.2017, că proiectul „Construire centru medical, comuna Mera, județul Vrancea” propus a fi realizat în com. Mera, sat Mera, cătun Roșioara, T 86, P 1805, jud. Vrancea

nu se supune evaluării impactului asupra mediului şi nu se supune evaluării adecvate.
 

  Justificarea prezentei decizii:

I. Motivele care au stat la baza luării deciziei etapei de încadrare în procedura de evaluare a impactului asupra mediului sunt următoarele:
a)
Proiectul se încadrează în prevederile Hotărârii Guvernului nr. 445/2009, anexa nr. 2, punctul

punctul 10, lit. b) – “proiecte de dezvoltare urbană”;

 

b) Caracteristicile proiectului:

Situaţia actuală -

Comuna Mera are in componenta satele: Mera - reședința, Roșioara, Vulcăneasa, Livada și Milcovelu, și deține un dispensar medical (în satul Vulcăneasa) care funcționează într-o construcție uzată moral și fizic (construită în anii 1940-1950), care nu mai corespunde normelor de utilizare în siguranță pentru utilizatori, în care își au sediul un cabinet de medicină generală, un cabinet stomatologic și o farmacie. Pe raza comunei mai există două cabinete de medicină de familie la care sunt arondați toți locuitorii comunei și locuitori din comunele învecinate.

Construirea unui centru medical în comuna Mera este necesară având în vedere lipsa de servicii medicale oferite pe timp de noapte, precum și a serviciilor de urgenţă medicale (pentru care în prezent pacienții sunt nevoiți să se deplaseze până la un spital).

__ Proiectul propune construirea unui centru medical care va deservi locuitorii din Mera (în  număr de 3453) precum și cei din localitățile învecinate (Șindrilari, Reghiu, Andreiașu de Jos, Răchitașu, Broșteni), prin următoarele lucrări

- construirea unei clădiri cu regim de înălțime P+1, cu destinația centru medical

– la parter Centrul de permanență fix - cameră de gardă, recepție, cabinet medical, sală de recoltare, sală de evaluare şi tratament imediat, sală de internare de scurtă durată,

– la etaj Ambulatoriul – 2  cabinete medicale – medicina de familie şi sală de tratamente, un cabinet cardiologic, un cabinet stomatologic, un cabinet obstetrică-ginecologie şi sală de tratament.

- construirea unei clădiri anexă, cu regim de înălțime P, cu funcțiunea Garaj ambulanță și Camera centrală termică. 

__ Capacitate  - Centrul de permanenţă – 5 paturi pentru sala de evaluare şi tratament imediat şi sala de internare de scurtă durată /1 zi. Ambulatoriul – cabinete medicale: stomatologie, cardiologie, obstertrică ginecologie, 2 cabinete de medicină de familie.

__ Activitatea desfășurată - Activităţi de asistenţă medicală specializată

Centrul de permanență fix Mera

Teritoriul arondat - comunele Mera, Broșteni, Andreiașu de Jos și Nereju.

Va funcționa în regim de gardă -în zilele lucrătoare între orele 15,00-8,00, zilele de sâmbătă, duminică şi sărbători legale - 24 de ore.

Serviciile medicale care vor fi acordate în cadrul centrului de permanenţă: asistenţă medicală în afecţiunile acute şi urgenţele medico-chirurgicale, în limitele competenţei medicului şi posibilităţilor tehnice; trimitere către alte specialităţi în vederea internării; eliberare adeverinţe medicale pentru pacient, cu care se va prezenta a doua zi la medicul său de familie pentru prescrierea reţetei; în zilele de sâmbătă, duminică şi sărbători legale, medicaţia se asigură din trusa de urgenţă.

Ambulatoriul Mera - va deservi pacienți adulți și copii – va oferi consultații și tratamente în specialitățile: medicină de familie, obstetrică-ginecologie, cardiologie și stomatologie. mai sus menționate, centrul medical va furniza servicii de recoltare probe în vederea efectuării de analize medicale. Va funcționa în timpul săptămânii, în intervalul orar 8:00-15:00. Recoltarea de probe se va efectua în intervalul orar 9:00 – 11:00.

__ Caracteristici constructive

Corp C1- Centru medical - Ac = cca 280 mp, Acd = cca 547 mp, Hmax.atic = +7.80 m,

Corp C2 – Anexă - Ac = Acd = cca 70 mp, Hmax.atic = +4.30 m.

__ Structura funcțională - S utilă totală = cca 501 mp, Sc desfășurată = cca 616 p.

-parter S utilă 280 mp – sală așteptare, windfang, recepție, hol, camera de gardă, vestiar personal medical/camera odihnă ambulanțier, depozit temporar deșeuri medicale 3 mp, grupuri sanitare pacienți femei/persoane cu dizabilități/barbați, grup sanitar personal medical, depozit materiale produse de curățenie, hol, sală de recoltare, spațiu triaj, cabinet medical cca 18 mp, depozit temporar lenjerie murdară, sală de evaluare și tratament imediat, sală   internare de scurtă durată cca 23 mp, hol acces + scară acces etaj, garaj ambulanță cca 31 mp, magazie, spațiu centrală termică cca 19 mp.  

-etaj S utilă = cca 221 mp - hol + scară acces etaj cca, sală de așteptare cca 49 mp, cabinet medical stomatologie cca 23 mp, grupuri sanitare personal medical/pacienți femei/persoane cu dizablități/pacienți bărbați, hol, deposit materiale de curățenie, sterilizare, hol, cabinet medical cardiologie cca 14 mp, cabinet medical obstetrică-ginecologie cca 13 mp, sală tratament obstetrică-ginecologie cca 9 mp, sală tratament medicină de familie cca 10 mp, două cabinet medicale medicină de familie (cca 13 mp și cca 14 mp).         

__ Date tehnice construcții propuse

-infrastructura – fundații continue din beton armat sub șiruri de stâlpi.

-suprastructura – cadre din beton armat (stâlpi și grinzi); placa pe sol, placa peste parter și placa peste etaj din beton armat;

-închideri exterioare -din blocuri ceramice cu goluri verticale, termoizolate cu un strat termoizolant,

-compartimentări interioare – din zidărie b.c.a., plăci gips-carton și structură metalică sau plăci HPL și structura aferentă, funcție de destinația încăperilor ce se separă.

__ Finisaje interioare și exterioare

-pardoseală – covor PVC igienic, tip Tarkett, în toate încăperile.

-pereți – faianță până la cota +2,10m în grupuri sanitare, finisaj PVC igienic până la cota +1.50m în săli de așteptare și holuri acces, vopsitorii lavabile pe restul suprafețelor de perete.

-tavane - vopsitorii lavabile.

-tâmplărie exterioară – rame din PVC culoare gri metalizat și geam termoizolant dublu.

-tâmplărie interioară – uși interioare laminate HPL cu toc din aluminiu.

-finisaje exterioare – tencuieli decorative, placaje exterioare cu tablă.

-acoperiș și învelitoareacoperiș tip terasă necirculabilă, termo și hidroizolată. Local se va realiza o terasă verde cu strat final de pământ fertil și material vegetal.

__ Asigurarea utilităților

-alimentarea cu apă – branșament la rețeaua de alimentare cu apă a comunei Mera,

-canalizare ape menajere – bazin betonat vidanjabil propus a se realiza îngropat în incintă, sub platforma pentru europubele,

-alimentare cu apă caldă – boiler cu alimentare de la centrala termică propusă și boiler cu alimentare de la sistemul de panouri solare propus a se amplasa pe terasa necirculabilă,

-agent termic pentru încălzirea spațiilor – produs în centrala termică propusă - cu gazeificare, combustibil solid lemne,

-alimentare cu energie electrică – branșament la rețeaua națională -ELECTRICA SA şi sistem de panouri fotovoltaice propus a se amplasa pe terasa necirculabilă.

Comunicații - reţea existentă de telefonie mobilă și fixă TELEKOM SA.

Căi noi de acces sau schimbări ale celor existente – accesul la amplasament se face pe latura nord-vestică, din DN 2M. Proiectul nu propune crearea de noi căi de acces sau schimbări ale celor existente.

__ Dotări - telefon și computer (la recepție – pentru preluarea apelurilor/solicitărilor), o ambulanță dotată cu aparatură medicală, autospecială de consultaţii la domiciliu, depozite frigorifice pentru probele recoltate, mobilier specific, instrumentar şi aparaturǎ conform cerinţelor fiecǎrei specialitǎţi în parte.

Lenjeria necesară pentru acoperirea canapelelor de consultație va fi păstrată într-un dulap închis cu cheie, amplasat în staționar. Lenjeria murdară se va depozita temporar într-un spațiu special destinat și se va preda către o firmă specializată pentru spălare și dezinfectare.

__ Plan de execuţie a lucrărilor proiectului - execuție organizare de șantier, realizare corpuri noi de clădire, realizare finisaje interioare și exterioare, trotuare perimetrale și alei, realizare branșamente și racorduri, dotări și utilaje cu montaj, refacere spaţii verzi şi readucere teren ocupat temporar la starea iniţială.

__ Metode folosite în construcție - Pentru amplasarea construcţiei se va executa o pernă de balast. Adâncimea de fundare va fi de -1,30m faţă de nivelul superior al pernei de balast.  Perna de balast va fi protejată cu un zid de sprijin la limita sudică a terenului, în zona unde se află a doua coborâre a terenului. Zidul va fi fundat pe stratul de marnă. Zidul va fi extins amonte şi aval  de construcţie cu 15-20 m şi va avea două aripi care să pătrundă în mal.

__ Lucrări necesare organizării de șantier

Organizarea de șantier se va realiza pe amplasamentul proiectului. Se va realiza o platformă balastată cu suprafața = 350 mp pe care se vor amplasa - un conteiner tip modul (cu încăperi pentru birou+sală de ședințe, vestiar, magazie materiale), două toalete ecologice și trei europubele.

Se va împrejmui un țarc pentru materiale neperisabile. Va fi prevăzut pichet de incendiu dotat conform normativelor în vigoare privind siguranța la foc.

Utilități - apă - rețeaua comunei, energia electrică –rețeaua națională din zonă.

Combustibilii necesari se vor achiziţiona de la staţii de distribuție carburanți.

__ Lucrări de refacere a amplasamentului în zona afectată de execuţia investiţiei

După terminarea lucrărilor de construire se vor executa lucrări de refacere a amplasamentului şi de aducere la starea iniţială a cadrului natural. Se va elibera amplasamentul de orice fel de obstacole, resturi menajere, anrocamente, grămezi de pământ, resturi de materiale, se va dezafecta organizarea de şantier. Se vor executa lucrări de înierbare a suprafeţelor de teren care au fost ocupate temporar – prin proiect sunt prevăzute lucrări de plantare gazon pe spațiile care au fost degradate în timpul execuției.

b.1. mărimea proiectului: suprafaţa teren = 1500 mp, suprafață construită construcții propuse = cca 349 mp, platformă pentru europubelă deșeuri cca 8 mp, scări/ terase/ rampe exterioare/ rampă metalică pentru acces persoane cu dizabilități = 20 mp, trotuar perimetral cca 68 mp, căi de circulaţie carosabilă şi parcări = cca 641 mp, spaţiu verde amenajat = 305 mp, spaţii verzi amenajate pe terase cca 110 mp, zid de sprijin cca 59 mp.

b.2. cumularea cu alte proiecte: -

b.3. utilizarea resurselor naturale: în execuție se vor folosi piatră, balast, apă.

b.4. producţia de deşeuri:

Deşeurile menajere se vor colecta şi se vor depozita temporar în incinta organizării de șantier, în tomberoane/containere cu capac şi vor fi preluate de operatorul local de servicii de salubritate.

Deşeurile reciclabile produse în perioada de execuție și în timpul funcționării (hârtie, plase, plastic, sticlă) vor fi colectate selectiv, depozitate temporar pe tipuri în pubele cu capac şi valorificate prin operatori specializați.

Pământul rezultat din excavații va fi refolosit pentru sistematizarea incintei, la terminarea lucrărilor.

Deșeurile medicale rezultate în timpul funcționării - deşeuri periculoase - se vor colecta în cutii din plastic dure (deșeurile înţepǎtoare) sau în cutii de carton captuşite cu sac de plastic galben (deșeurile infecţioase - seringi, tampoane). Pe ambele tipuri de recipienţi de colectare a deşeurilor periculoase se va specifica simbolul “PERICOL BIOLOGIC” – acestea vor fi depozitate temporar într-o încăpere special amenajată la parterul clădirii. Toate deşeurile periculoase vor fi eliminate din unitate prin contract cu o firmǎ de neutralizare specializatǎ.

b.5. emisiile poluante, inclusiv zgomotul şi alte surse de disconfort:

- Apele pluviale de pe suprafața parcării vor fi colectate prin intermediul a două geigere, conduse către un separator de hidrocarburi. După trecerea prin separator, apele vor fi colectate într-un bazin etanș din Polstif dotat cu sistem de pompare și vor fi utilizate la întreținerea spațiilor verzi din incintă.

- Centrala termică cu gazeificare dotată cu coș de fum cu h = 7,50m are randamentul nominal de 90% (conform prescripțiilor tehnice ale furnizorului), este de ultimă generație, complet automatizată, emisiile de gaze arse în atmosferă fiind reduse la minim.

- Platforma betonată folosită la parcare va fi hidroizolată. Garajul unde va fi adăpostită autospeciala pentru vizitele la domiciliu va avea pardoseala betonată, hidroizolată.

b.6. riscul de accident, ţinându-se seama în special de substanţele şi de tehnologiile utilizate:

nu se vor utiliza materiale cu risc pentru om/mediu si titularul de proiect/constructorul va lua masuri in vederea prevenirii accidentelor.

c) Localizarea proiectului: amplasamentul este situat în intravilanul satului Mera, cătun Roșioara, T 86, P 1805, jud. Vrancea, la sud de drumul naţional, în zona de luncă a râului Milcov.

Vecinătăți – nord-vest – Drum național DN 2 M, nord-est, sud-est și sud-vest – terenuri libere de construcții, proprietate Primăria Mera.

c.1. utilizarea existentă a terenului: folosinta actuală: zonă instituţiişi servicii; funcțiuni permise: instituții publice, serviciile și funcțiunile complementare acestora.

c.2. relativa abundenţă a resurselor naturale din zonă, calitatea şi capacitatea regenerativă a acestora: -

c.3. capacitatea de absorbţie a mediului, cu atenţie deosebită pentru:

- zonele umede: nu este cazul;
- zonele costiere: nu este cazul;

- zonele montane şi cele împădurite: nu este cazul;

- parcurile şi rezervaţiile naturale: nu este cazul;

- ariile clasificate sau zonele protejate prin legislaţia în vigoare, cum sunt: zone de protecţie a faunei piscicole, bazine piscicole naturale şi bazine piscicole amenajate, etc.: nu este cazul;

- zonele de protecţie specială, mai ales cele desemnate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, cu modificările şi completările ulterioare, zonele prevăzute prin Legea nr. 5/2000 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional – Secţiunea a III-a – zone protejate, zonele de  protecţie instituite conform prevederilor Legii apelor nr. 107/1996, cu modificările şi completările ulterioare şi Hotărârea Guvernului nr. 930/2005 pentru aprobarea Normelor speciale privind caracterul şi mărimea zonelor de protecţie sanitară şi hidrogeologică: nu este cazul;

- ariile în care standardele de calitate a mediului stabilite de legislaţie au fost deja depăşite: nu este cazul;

- ariile dens populate: -

- peisajele cu semnificaţie istorică, culturală şi arheologică: nu este cazul.

d) Caracteristicile impactului potenţial:

d.1. extinderea impactului: aria geografică şi numărul persoanelor afectate: impactul este local, cu durata limitata, numai in zona frontului de lucru si nu va schimba functiunea zonelor invecinate sau activitatile ce se desfasoara in vecinatatea amplasamentului. Realizarea proiectului va contribui la imbunatatirea conditiilor de viata a populatiei de pe aria proiectului;

d.2. natura transfrontieră a impactului: nu este cazul;
d.3. mărimea şi complexitatea impactului: in perioada de executie a proiectului, impactul asupra factorilor de mediu va fi nesemnificativ sau minim daca se vor respecta masurile privind protectia factorilor de mediu impuse prin proiect (prezentate in memoriul de prezentare);

d.4. probabilitatea impactului: nesemnificativa;
d.5. durata, frecvenţa şi reversibilitatea impactului: in perioada de execuţie a proiectului, impactul asupra factorilor de mediu va fi temporar, iar la finalizare calitatea factorilor de mediu afectaţi va reveni la parametrii anteriori.

 

II. Condiţiile de realizare a proiectului:

• Investiția se va realiza cu respectarea documentației depuse la A.P.M. Vrancea, precum și a normativelor și prescripțiilor tehnice specifice construirii proiectului, a legislației de mediu în vigoare, a prevederilor certificatului de urbanism nr. 40/24.10.2017 emis de Primăria Comunei Mera și a avizelor prevăzute în certificatul de urbanism.

• Prezentul act nu exclude obţinerea avizelor/acordurilor emise de instituţii specializate ale statului conform prevederilor legale.
• Pe tot parcursul execuţiei lucrărilor si funcţionarii obiectivului se vor lua toate  masurile si se vor realiza toate lucrările necesare pentru protecţia calităţii apelor si prevenirea poluării accidentale ale apelor subterane și de suprafaţă.

• La executarea lucrărilor se vor respecta legislatia de securitate la incendiu si protectie civila, normele sanitare, de protecţia muncii, de gospodărire a apelor și de protecție a mediului în vigoare.

• Constructorul si beneficiarul răspund de realizarea corecta a lucrărilor propuse, aferente 

construcţiilor prezentate in Memoriul de Prezentare.

• Lucrările se vor desfăşura cu respectarea condiţiilor tehnice si a regimului juridic prevăzute

prin actele de reglementare prealabile, emise de alte autoritati.

• Organizarea de şantier se va amenaja astfel încât să asigure facilitatile de baza conform

prevederilor Legii nr. 50/1991 privind autorizarea lucrărilor de construcţii, cu modificările si completările ulterioare.

• In perioada de execuţie a lucrărilor vor fi stabilite zone de parcare a autovehiculelor si utilajelor utilizate.

• Se vor lua masuri specifice de protecţie a mediului pe perioada realizării proiectului de investiţii (împrejmuire cu panouri, recipiente de colectare a deşeurilor, etc.).

• Se vor respecta limitele de zgomot produs de echipamente destinate utilizării in exteriorul clădirilor in conformitate cu H.G. nr.1756/2006 privind limitarea nivelului emisiilor de zgomot in mediu produs de echipamente destinate utilizarii in exteriorul cladirilor.

• Se vor asigura conditii pentru depozitarea temporara a materialelor de constructii si a reziduului de santier astfel incat sa nu afecteze traficul rutier si sa nu creeze disconfort in zona.

• Investitia va respecta strict proiectul si masurile de protectie a mediului prevazute de proiect, in scopul reducerii la minim a impactului asupra factorilor de mediu.

• Se vor lua masuri pentru prevenirea poluarii accidentale a factorilor de mediu pe toata durata executiei lucrarilor.

• Lucrările vor fi executate fara a produce disconfort prin generarea de noxe, praf, zgomot si vibraţii.

• Activităţile care produc mult praf vor fi reduse in perioadele cu vânt puternic, sau se va urmări o umectare a suprafeţelor.

• Se vor verifica periodic utilajele si mijloacele de transport in ceea ce priveşte nivelul de emisii de monoxid de carbon si a altor gaze de eşapament si se vor pune in funcţiune numai după remedierea eventualelor defecţiuni.

• Materialele fine sau prafoase (pamant, balast, nisip, deseuri de constructie prafoase ) se vor transporta in autovehicule prevăzute cu prelate de protectie pentru împiedicarea imprastierii acestora pe partea carosabila.

• La parasirea incintei santierului, rotile autovehiculelor se vor curata.

• La realizarea investitiei se vor utiliza utilaje performante, cu nivel redus al emisiilor de noxe si care au revizia tehnica la zi; se vor verifica periodic utilajele si mijloacele de transport in ceea ce priveşte nivelul de emisii de monoxid de carbon si a altor gaze de eşapament si punerea in funcţiune numai după remedierea eventualelor defecţiuni.

• Nu se vor stoca combustibili in şantier.

• Se vor evita pierderile de carburanti sau lubrifianti la stationarea utilajelor/mijloacelor de transport utilizate; pentru aceasta, se vor verifica atent toate utilajele/mijloacele de transport utilizate.

• Se interzice efectuarea lucrarilor de intretinere si reparatii a mijloacelor de transport in cadrul obiectivului de investitii / spatiului adiacent, precum si alimentarea cu carburanti a acestora; aceste lucrari se vor realiza numai prin unitati specializate autorizate.

• Dupa terminarea lucrarilor, constructorul are obligatia eliberarii amplasamentului de orice fel de obstacole (resturi materiale, etc) si refacerea cadrului natural.

• Se va reface cadrul natural pentru suprafetele de teren ocupate temporar, la terminarea lucrarilor.

• Deşeurile rezultate in urma lucrărilor de construcţii vor fi colectate / stocate temporar in

containere metalice acoperite sau pe platforme de depozitare temporara si transportate la o platforma de deşeuri conforma / autorizata .

• Managementul deseurilor generate de lucrarile de constructie va fi in conformitate cu legislatia pecifica de mediu si va fi in responsabilitatea titularului de proiect cat si a operatorului care realizeaza lucrarile.

• Se vor realiza spatii special amenajate pentru colectarea selectiva /depozitarea temporara a tuturor categoriilor de deseuri produse (deseuri de ambalaje, deseuri metalice, de lemn, hartie – carton, plastic – PET, sticla, textile, etc), atat in timpul lucrarilor de executie a proiectului, cat si in timpul functionarii obiectivului, in vederea eliminarii/valorificarii prin operatori specializati autorizati, in conformitate cu prevederile Legii nr. 211 / 2011 privind regimul deseurilor, cu modificarile si completarile ulterioare.

• Transportul deseurilor se va face cu mijloace de transport  adecvate fiecarui tip de deseu, cu respectarea prevederilor H.G. nr. 1061/2008 privind transportul deşeurilor periculoase si nepericuloase pe teritoriul României.

• Deseurile menajere generate in perioada lucrarilor de constructii si in perioada functionarii obiectivului vor fi colectate / stocate temporar in europubele si eliminate prin operator de servicii de  salubrizare autorizat.

• Este interzisa depozitarea materialelor de constructii si a deseurilor rezultate in spatii neamenajate in acest scop.
• Este interzisa arderea deseurilor rezultate atat in timpul lucrarilor de executie a proiectului, cat si in timpul functionarii obiectivului.

• Prezentul act nu se refera la partea de rezistenta si stabilitate a lucrarilor.

• Prezentul act nu exonereaza de raspundere proiectantul si constructorul in cazul producerii unor accidente in timpul executiei lucrarilor sau exploatarii acestora.

• Prezentul act este valabil pe toată perioada punerii în aplicare a proiectului.

• Titularul proiectului are obligaţia de a notifica in scris autoritatea competenta pentru protecţia mediului despre orice modificare sau extindere a proiectului survenita după emiterea deciziei etapei de încadrare, iar A.P.M. Vrancea va aplica in mod corespunzator, in aceasta situatie, prevederile art. 22 alin. (3) din H.G. nr. 445/2009.

• La finalizarea proiectului, titularul proiectului va notifica autoritatea competenta pentru protecţia mediului in vederea efectuarii unui control de specialitate pentru verificarea respectării prevederilor deciziei etapei de încadrare.

• Nerespectarea prevederilor prezentei decizii atrage suspendarea şi anularea acesteia, după caz.
 

 

Pe toata durata realizării si funcţionarii obiectivului se vor respecta următoarele prevederi legale:

• O.U.G. nr. 195/2005 privind protecţia mediului, cu modificările si completările ulterioare;

• Legea nr. 211 /2011 privind regimul deşeurilor, cu modificarile si completarile ulterioare.

• Legea nr. 104/2011 privind calitatea aerului înconjurător;

H.G. nr. 1061/2008 privind transportul deşeurilor periculoase si nepericuloase pe teritoriul României;
• H.G. nr. 235/2007 privind gestionarea uleiurilor uzate;

• H.G. nr. 352 /21.04.2005 privind modificarea si completarea H.G. 188 /2002 pentru aprobarea unor norme privind condiţiile de descărcare in mediul acvatic a apelor uzate.

• SR 10009 / 2017 privind acustica – limite admisibile ale nivelului de zgomot in mediul ambiant;

•Ordinul Ministerului Sanatatii nr. 119/2014 pentru aprobarea normelor de igiena si sanatate publica privind mediul de viata si al populatiei.

• O.U.G. nr. 68/2007 privind răspunderea de mediu cu referire la prevenirea si repararea prejudiciului asupra mediului aprobata prin Legea nr. 19/2008 modificata si completata cu OUG nr. 15/2009.

Prezenta decizie poate fi contestată în conformitate cu prevederile H.G. nr. 445/2009 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului şi ale Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.